Categories
Proza tembela

Cavalerul in armura alba

Intr-o mana cu pupaciosul de wc, in cealalta cu peria, Lucica se opri o clipa pentru a isi masura din priviri adversarul. Cicatricile de pe mana dreapta tradau batalii anterioare care se lasasera cu 1-0 pt wc. Sopti in barba ceva de neinteles si cu o miscare dibace lovi naprasnic de 3 ori apoi se opri pentru a evalua pagubele. Strasnic lovise! Apoi cu ultimele puteri se porni intr-o cavalcada nebuna si cu sete se napusti asupra dusmanului, pe care il rasturna. apoi icni victorios: “Am infrant !” si cu un zambet ciudat zise calm: “Nu o sa te mai deranjeze golanul asta conita !”

By Lucian Sabo

Intotdeauna am privit un pic chiorâş oamenii care mi-au marturisit că nu au avut niciodată o pasiune...
într-adevar nu te naşti pasionat, pasiunile sau hobby-urile apar cu timpul.

La mine pasiunea pentru programare s-a născut odată cu faptul ca am luat cea mai mica nota la teza de informatică prin clasa a 9-a :)

Nevoia te învaţă ca un lucru pănă atunci nesuferit sa devină oarecum plăcut, mai ales dacă are legatura cu meseria ta şi ai suficienta răbdare să cunoşti fenomenul.

Pasiunea pentru cântat am avut-o de când mă ştiu. Am învăţat singur să cânt la chitară; am încercat să cânt şi la alte instrumente, cu mai mult sau mai puţin succes. Nu sunt nevoit sa cant, nu sunt nici de departe un virtuoz, dar imi place, mă relaxează.

Conchizând, ideea pe care vreau totuşi să o subliniez este că pasiunea poate exista fără a face din asta o meserie sau a progresa, dar reciproc, meseriaş nepasionat sau progres fără pasiune nu prea poate exista...

şi singurii care au şanse să progreseze în viaţă sunt doar oamenii pasionaţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *