Categories
Jurnal de călătorie

Mamaia ca vector

Deşi nu aş vrea să transform acest ‘bLOG(à propos câţi dintre voi ştiu că blog e precurtarea de la weblog?) într-un jurnal de călătorie, chiar daca nu’s vreun Nicolae Filimon, varianta cu PalmTop, observ ca-mi face placere să îmi aştern pe server amintirile.

Încă de când, păşind cu sfială prin ceea s-ar părea a fi satul de vacanţă din Mamaia, şi până la întâlnirea cu plaja, nu încetez a mă întreba în ce localitate ma aflu. Vreau să cred că e Mamaia, însă mi-e ruşine să întreb oamenii bronzaţi de lângă mine. Prietenul meu se uită la aparatul „GPRS”, ce indică hotărât Mamaia. Este clar, suntem în Mamaia, exclam eu după ce primesc un telefon prin care sunt asigurat că hotelul „Perla” ce-l zăresc în apropiere se găseşte la capătul staţiunii. Plaja de cel mult cinci metri lungime şi aerul de turism spontan, provizoriu, nu îmi dau însă prea multă încredere. Aşa că mă îndrept înspre nord, cu speranţa că voi găsi acolo litoralul românesc. Nu trece mult timp, şi găsesc într-adevar plaja ce mi-o aminteam. Toate bune şi frumoase, mă scald cu picioarele în apă, apoi purcedem a puşca o bere rece.Ca prin minune, berea e ieftină şi se grăbeşte să stingă setea de peste zi.

Seara, Mamaia se prezintă vectorial, cu originea în Satul de Vacanţă ce tinde către un bine ce nu l-am putut determina. În orice caz, direcţia e S->N, cu iadul în Sud. Am delimitat însă două zone clare:

  • Tataia (unde se opreşte tractoraşul cu turişti)
  • Mamaia (de unde incepe să arate un pic mai civilizat)

Zona Tataia

Reprezintă sălaşul preferat al maneliştilor şi moldovenilor, al celor care stau la coadă la micul de 5000 de lei, fara a şti că-i de două ori mai mic decât cel de 9000, al celor ce te acuză că „îţi bagi creanga” la împinge-tava autoservirii, al celor ce vin în concediu să stea la bloc cu o pensionară dornică să îşi rotunjească veniturile monstruoase asigurate de pensie. Omul care stă în zona Tataia, se plimbă mult seara, să uite de foame, şi se opreşte 10 minute pe podul ce trece peste râul verde din Satul de Vacanţă pentru a asculta formaţia de viori electrice manelodioase. Este un tip vesel, ce gustă umorul lui Ţociu şi al lui Palade, şi a „nebunilor de la Vacanţa Mare”, şi nu pierde nici un spectacol al acestora. Îl enervează muzica jazz, şi trece mereu pe culoarea roşie a semaforului.

Zona Mamaia

Habar nu am. Eu am fost la o terasă şi m-am speriat de preţuri. Am preferat să beau trei beri în zona Tataia. Bănuiesc că-i mai bine :)

Categories
Jurnal de călătorie

Întâlnire cu marea

Cu luciri scanteietoare, marea imi apare in fata mai albastra ca oricand. Imensa. Si un cer fara pic de nori. Intrevad o mare calma printre pomii inalti. Daaa. Nasul nu m-a inselat nici de data aceasta. Simtit-am eu aievea miros de sare si de intindere de ape.Imi vine sa o iau la fuga inspre tarm. Dar ce plaja e aceasta? Aici e iarba! Si nu-s valuri dom’le! Ce dezamagire! E lacul Sutghiol (aflat-ai eu mai pe urma). Privesc cu regret apa verzuie cu aspect de sampon ieftin ce clocoteste si loveste nervoasa in ponton. Cativa pescari incearca sa gaseasca vietati in aceasta apa verde si tulbure. Daca sunt pesti, in mod cert sunt mutanti ce ar putea respira cu usurinta pe uscat, din moment ce au un asemenea habitat.

Incercand sa ne adunam visele facute cioburi de pe jos, nu ne mai incredem in nas, si purcedem la urmarirea celor cu prosoape in spinare. Evident ca urmarim cei cu spinare rosie… Albiturile (categorie din care cu putina mandrie facem parte) nu prezinta nici un interes, deoarece pot fi la fel de rataciti geografic precum noi.

In final, marea apare la orizont, aratandu-se incet. Ma frec la ochi, sa disting mai bine linia ce o desparte de cer. Este albastra.Marea neagra e albastra. Dar… blestemul lacului Sutghiol – nu mai e acelasi lucru acum. Si daca nu o fi Sutghiol in mod sigur e un lac cu un nume la fel de enervant. 🙂
(va urma)

]]>

Categories
Jurnal de călătorie

Entry for July 19, 2006

  • Restaurantul Carpati pt cei cei doresc mâncare puţina, scumpă, proastă, chelneri flegmatici;
  • Restaurantul Bucegi pentru cine doreşte trufandale la gratar nefăcute in interior ce cad ca ghiuleaua la stomac.
  • Pub-ul Old Nick pentru un cocktail Collins la 15 RON preparat dupa o reţetă proprie cu gust de Frutti Freş expirat, desigur… asta pentru siropul expirat din compoziţie… in rest fain,… se poate dansa pe masa pe care cu o zi inainte ai mâncat şi a doua zi ţi-e silă. Pentru 8 RON mai bine gustaţi un shake de căpsuni „O sole mio” bunicel, recunosc.
  • Cazanul cu porumb fiert de lângă Romtelecom. 2 RON o mămăliga pe băţ merită.
  • Irish House pentru chelneri politicoşi, preţuri piperate, muzică irlandeză faină, sifoane, maşini de scris antice şi măşti de gaze pe rafturi. Te simţi răsfăţat şi jecmănit în acelaşi timp  într-un pod al bunicului.

Tot mai bine faceţi un grătar.

Vă duceţi frumuşel la măcelărie, … au şi gata-condimentată, dar vă recomand s-o suciţi pe-o parte şi pe alta prin sare, piper, cimbru şi sa o lăsaţi la „macerat” in foi de dafin (n-am crezut-o pe Alex că-i bun… poftim – e bun!). Merge şi doar cu sare şi piper, sau tăvălită în unt încins intr-o tigaie in cazul in care afară plouă.

Un vin roşu demidulce cu apă minerală cât să pişte la limbă (nu îi lua in seamă dacă eşti făcut ţăran: vinul roşu nu se bea şpriţ, dar ce contează… de-aia s-a inventat Corrido Sangria…) E bun şi ia din asprime.

]]>