Category: Neclasificat

Am prins intermetul încă de la început. Inca de pe vrenea mirc-ului, yahoo mess, msn, ma simteam batran pt hi5😂. Am prins vremea cand lumea citea bloguri,. Blog-ul acesta este inca de pe atunci, chiar de la începuturi. E ca o bancnota de 25 lei cu Tudor Vladimirescu, destul de rara, suficient de veche sa para valoroasă, dar nu colecționează nimeni ceva atat de banal, Am prins vremea cand nu eram sigur daca facebook va fi sau nu popular si mi-am făcut cont la mișto, crezand ca un fraier ca social network inseamnă a forma prietenii, ca internetul ne va ajuta sa ținem legatura intre prieteni, ca vom socializa mai des. Realitatea trista e ca nu a fost vb niciodată de prietenie.

Partea emoționantă e că noi chiar am crezut în magia asta. Am crezut că internetul va reduce distanta dintre oameni, va rămâne mereu un spatiu al libertatii si al idealurilor, unde nimeni nu e singur. Ce fraieri si idealisti eram. Am vrut sa credem in „social media”, desi nu eram atat de naivi ca generatia asta, ci noi chiar credeam in povestile oe care le-am citit vand eram mici. Dar am ajuns dezamăgiti de oameni si incet incet am ajuns sa ne certam inrre noi in fiecare zi…

Asa e lumea de fapt. A face filosofie de buzunar oe threads din dorința de a primi validare este tot un trend. Vei mai gasi si mult rage bait. Tot din dorinta de a fi bagat in seama cu orice pret. Eu il vad ca pe un strigat de ajutor…

E un pic comic, dacă stai să te gândești: am trecut de la rabdarea de a explica, la reactii iritate, cand fiecare comentariu din partea partea unui necunoscut care te face prost si te reduce la nimic, fara sa te cunoasca, mai rupe ceva din iubirea ta de oameni. Am vrut prietenie şi ne-am ales cu algoritmi care ne arată reclame si postări de politruci sau lingăi plătiți. Suntem generația care cauta omul din spatele profilului, doar ca am abandonat cu toții si am inceput doar sa ne uram

Sincer, pe mine doar ma dezamageste, pt ca de cand am inceput sa citesc fara voia mea continutul din social media am realizat cat de diferita e lumea fata de ce imi imaginam eu in copilărie, din carti. Nu stiam ca in atat de multi oameni zace atâta narcisism si superioritate. Fara voia mea, pentru ca mai nou toți sunt niste mici filosofi, scriitori sau influenceri. Asta ma bombardează cu texte de slaba calitate si de cele mai multe ori voit vulgare ca sa socheze. Si in marea asta de gunoi tot caut (ca un prost) oameni faini.

Dacă și tu simți că „socializarea” asta modernă e cam goală și ți-e dor de o conversație reala, din aia care nu urmăreşte like-uri, ci conexiuni, mi-ar plăcea tare mult să-mi scrii aici. Cine știe? Poate că internetul mai are încă un strop de magie şi, printre rânduri, se ascunde un viitor prieten bun.

Când eram mic bunicul meu îmi povestea despre iernile lui când zapada era an de an de un metru sau chiar cat omul și era o mica poteca pe care mergeau sa isi faca nevoile sau sa ingrijeasca de animale. Dar nu o spunea ca pe ceva rau ci doar ca asa era, si mie imi placeau acele povești. Aveam tablouri facute de anonimi la tara cu zăpada mare si erau f liniștitoare. Imi aduc aminte un tablou cu un magar singur intr-un decor alb, cu nameti mari. Probabil magarul acum ar fi meritat o stire de breaking news si niste iubittori de animale care sa ii plângă de mila, dar atunci era doar un tablou linistitor . Sau ilustratiile din cartea “Iarna pe uliță” , care aratau atât de asemănător cu locurile pe unde chiar eu mă dădeam cu sania. Acele peisaje de iarnă înainte erau liniștitoare, acum mesajul e unul negativ, stresant. Cat de linisttitoare era imaginea unei case tradiționale cu acoperișul plin de zapada, in timp ce prin hornul casei iesea domol fum, si in curte totul era acoperit de zăpadă,ca o plapuma alba. Chiar si zăpadă era denumită poetic “nea”, nu iadul alb. .Ne trezeam dimineața si exclamam bucuroși ca a nins cu surprindere de copil, când priveam pe fereastră acea imagine idilica.. Si cu cat era mai mare zapada, cu atat eram mai încântați.

Unde s-au pierdut copiii aia ? Unde va e sufletul de copil, care se bucura si nu se înspăimânta la zapada? Unde va sunt visele, idealurile din povesti, in care tineati cu binele , iar principiile si valorile contau mai mult decat orice? De ce alegeți sa credeți in spanul din Harap Alb, cel care te ia cu izoleta, sau in Zmeii si zgripturoaicele din politica? la Lasati naibii televizorul si creatorii de panica si traiti. Puterea tot noi le-o dam, ca ii votam pe aceiasi netrebnici, ii ținem in funcții si ii facem importanti. Lipsa lor de relevanta le va slabi puterea. Comparati stirile comuniste cu stresul de acum (si da, isteria este intentionata):Imainte eram “impotmoliti in frumos” si “duceam o lupta vesela cu zapada”. Acum alarme ca ninge si sa ne adapostim ca de bombe, trimise la 4 dimineața….

Caută-mă ca să dispari,
Ne-am ascuns pe după plopi,
Oameni mici și oameni mari,
Egoiști și filantropi.

E un joc ce-l știm doar noi,
Ne jucăm chiar foarte des,
Nu mi-e însă foarte clar
Dacă e dezinteres.

Când dispari te plictisești?
Sau te lași doar așteptat?
Când pe alții îi găsești,
Și apoi te cred plecat.

E posibil că-ți și placă
Și să fie stilul tău,
Însă noi o luăm în joacă,
Ca să nu ne facă rău.