Păreri despre sine, despre ceilalţi

Nu există calităţi sau defecte în forma pură. Ele sunt greşit atribuite prin comparaţie sau analogie, prin norme etice subiective aplicate unor obiceiuri statornicite denumite contextual aici morala.
Toti suntem câteodată răi/buni, egoişti/mărinimoşi, tăcuţi/comunicativi, nesăraţi/glumeţi, leneşi/ambiţioşi.
Şi am pus voit răul înainte pentru că atât de uşor – mult prea uşor – suntem „ştampilaţi” într-un anume fel, doar datorită unui eveniment nesemnificativ:
Nu vrei să stai cu mine în bucătarie => eşti rău. Ai uitat că trebuia să duci punga cu gunoi => eşti uituc.
Dar când aceste evenimente se întamplă des oamenii trag astfel de concluzii radicale, de cele mai multe ori pe bună dreptate.
Este cineva care nu spune despre guvernanţi că sunt hoţi şi proşti ?
Atâta timp cât le spunem cu scop caricatural, de a întări ideea, de a atrage atenţia asupra însuşirilor, nu văd în asta un pericol mai mare decât l-ar prezenta un pamflet, spre exemplu. Dar să crezi cu adevărat că indivizii sunt în mod pur răi, proşti, hoţi, e o abordare imatură, de clică imflamată, nocivă. Şi uite aşa se trece uşor în extremism, xenofobie, ură rasială.
Ku Klux Klan, Noua Dreapta, Al Quaeda. Ele pornesc de la astfel de prejudecăţi pe un teren fertil de nemulţumire, formând morala într-un cadru închis, controlat, modelând caractere, spălând creiere în chipul cel mai perfid.
Gândirea noastră colectivă, deşi nu funcţionează într-un mod similar cu cea a albinelor, are însă o foarte mare putere. Ea ne justifică faptele sau suntem judecaţi prin aceasta.

Aşadar vă propun ca atunci când puneţi pecetea asupra unor oameni să vă gândiţi de două ori daca vreţi sa fiţi radicali pentru a sublinia ceva, sau sunteţi pur şi simplu radicalişti.

Până acum am discutat despre părerile noastre în legătură cu ceilalţi.
Însă cel mai puţin obiectivi suntem cu noi înşine. Este suficient ca o fată să citească într-un horoscop obscur (toate-s obscure dacă mă intrebaţi pe mine) că zodia ei (adică toţi născuţi în luna martie, adică şi ea) este ambiţioasă, comunicativă şi idealistă că imediat găseşte motive pentru care ar fi întocmai. Şi nu este fals. Fiindcă toţi suntem cateodată ambiţioşi, comunicăm cu prietenii sau visăm la binele omenirii. Dar nu este de fapt nici în mod vizibil comunicativă, nici ambiţioasă nici leneşă, şi vorbeşte doar nimicuri. Fetei îi propun un exerciţiu simplu: să citească orice zodie, la întamplare. Oricum îşi va regăsi calităţile, şi de ce nu (e de bonton) să fim modeşti şi să recunoaştem în treacăt cateva defecte minore în acelaşi text.
Voi fi considerat misogin, anti-horoscopist. 🙂 Misogin nu sunt, iar anti-horoscopist nu-mi pasă dacă ma consideră cineva.

Published by

Lucian Sabo

Intotdeauna am privit un pic chiorâş oamenii care mi-au marturisit că nu au avut niciodată o pasiune... într-adevar nu te naşti pasionat, pasiunile sau hobby-urile apar cu timpul. La mine pasiunea pentru programare s-a născut odată cu faptul ca am luat cea mai mica nota la teza de informatică prin clasa a 9-a :) Nevoia te învaţă ca un lucru pănă atunci nesuferit sa devină oarecum plăcut, mai ales dacă are legatura cu meseria ta şi ai suficienta răbdare să cunoşti fenomenul. Pasiunea pentru cântat am avut-o de când mă ştiu. Am învăţat singur să cânt la chitară; am încercat să cânt şi la alte instrumente, cu mai mult sau mai puţin succes. Nu sunt nevoit sa cant, nu sunt nici de departe un virtuoz, dar imi place, mă relaxează. Conchizând, ideea pe care vreau totuşi să o subliniez este că pasiunea poate exista fără a face din asta o meserie sau a progresa, dar reciproc, meseriaş nepasionat sau progres fără pasiune nu prea poate exista... şi singurii care au şanse să progreseze în viaţă sunt doar oamenii pasionaţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *