Mamaia ca vector

Deşi nu aş vrea să transform acest ‘bLOG(à propos câţi dintre voi ştiu că blog e precurtarea de la weblog?) într-un jurnal de călătorie, chiar daca nu’s vreun Nicolae Filimon, varianta cu PalmTop, observ ca-mi face placere să îmi aştern pe server amintirile.

Încă de când, păşind cu sfială prin ceea s-ar părea a fi satul de vacanţă din Mamaia, şi până la întâlnirea cu plaja, nu încetez a mă întreba în ce localitate ma aflu. Vreau să cred că e Mamaia, însă mi-e ruşine să întreb oamenii bronzaţi de lângă mine. Prietenul meu se uită la aparatul „GPRS”, ce indică hotărât Mamaia. Este clar, suntem în Mamaia, exclam eu după ce primesc un telefon prin care sunt asigurat că hotelul „Perla” ce-l zăresc în apropiere se găseşte la capătul staţiunii. Plaja de cel mult cinci metri lungime şi aerul de turism spontan, provizoriu, nu îmi dau însă prea multă încredere. Aşa că mă îndrept înspre nord, cu speranţa că voi găsi acolo litoralul românesc. Nu trece mult timp, şi găsesc într-adevar plaja ce mi-o aminteam. Toate bune şi frumoase, mă scald cu picioarele în apă, apoi purcedem a puşca o bere rece.Ca prin minune, berea e ieftină şi se grăbeşte să stingă setea de peste zi.

Seara, Mamaia se prezintă vectorial, cu originea în Satul de Vacanţă ce tinde către un bine ce nu l-am putut determina. În orice caz, direcţia e S->N, cu iadul în Sud. Am delimitat însă două zone clare:

  • Tataia (unde se opreşte tractoraşul cu turişti)
  • Mamaia (de unde incepe să arate un pic mai civilizat)

Zona Tataia

Reprezintă sălaşul preferat al maneliştilor şi moldovenilor, al celor care stau la coadă la micul de 5000 de lei, fara a şti că-i de două ori mai mic decât cel de 9000, al celor ce te acuză că „îţi bagi creanga” la împinge-tava autoservirii, al celor ce vin în concediu să stea la bloc cu o pensionară dornică să îşi rotunjească veniturile monstruoase asigurate de pensie. Omul care stă în zona Tataia, se plimbă mult seara, să uite de foame, şi se opreşte 10 minute pe podul ce trece peste râul verde din Satul de Vacanţă pentru a asculta formaţia de viori electrice manelodioase. Este un tip vesel, ce gustă umorul lui Ţociu şi al lui Palade, şi a „nebunilor de la Vacanţa Mare”, şi nu pierde nici un spectacol al acestora. Îl enervează muzica jazz, şi trece mereu pe culoarea roşie a semaforului.

Zona Mamaia

Habar nu am. Eu am fost la o terasă şi m-am speriat de preţuri. Am preferat să beau trei beri în zona Tataia. Bănuiesc că-i mai bine :)

Published by

Lucian Sabo

Intotdeauna am privit un pic chiorâş oamenii care mi-au marturisit că nu au avut niciodată o pasiune... într-adevar nu te naşti pasionat, pasiunile sau hobby-urile apar cu timpul. La mine pasiunea pentru programare s-a născut odată cu faptul ca am luat cea mai mica nota la teza de informatică prin clasa a 9-a :) Nevoia te învaţă ca un lucru pănă atunci nesuferit sa devină oarecum plăcut, mai ales dacă are legatura cu meseria ta şi ai suficienta răbdare să cunoşti fenomenul. Pasiunea pentru cântat am avut-o de când mă ştiu. Am învăţat singur să cânt la chitară; am încercat să cânt şi la alte instrumente, cu mai mult sau mai puţin succes. Nu sunt nevoit sa cant, nu sunt nici de departe un virtuoz, dar imi place, mă relaxează. Conchizând, ideea pe care vreau totuşi să o subliniez este că pasiunea poate exista fără a face din asta o meserie sau a progresa, dar reciproc, meseriaş nepasionat sau progres fără pasiune nu prea poate exista... şi singurii care au şanse să progreseze în viaţă sunt doar oamenii pasionaţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *