13 secrete pentru o casnicie fericita

Eu si sotia mea cunoastem secretul pentru a mentine o casatorie
solida:

1. De doua ori pe saptamana mergem intr-un restaurant dragut
-companie placuta, mancare buna, bem vin…Ea merge marti si joi, eu
miercuri si vineri.

2. Dormim in paturi separate, eu la Bucuresti, ea la Cluj.

3. O duc peste tot, dar ea reuseste mereu sa gaseasca drumul
inapoi.

4. Am intrebat-o unde vrea sa mearga pentru aniversarea casatoriei
si mi-a raspuns:”intr-un loc unde nu am mai fost demult”.I-am sugerat
bucataria.

5. Ne tinem de mana mereu. Daca nu o fac, incepe sa cheltuiasca.

6. Are un robot de bucatarie electric, un storcator electric, un
prajitor electric si zice ca sunt prea multe in casa, nu are loc de ele
unde sa stea. Asa ca i-am cumparat un scaun electric.

7. Mi-a spus ca masina nu merge, ca are apa in carburator. Am
intrebat unde e masina si mi-a raspuns: “In lac”.

8. A facut o masca de argila. Pentru doua zile a fost frumoasa foc.
Apoi si-a spalat masca de pe fata.

9. A fugit dupa camionul de gunoi, urland: “Sunt in intirziere pt.
gunoi?” Soferul i-a raspuns: “Nu, salta inauntru!”

10. Aminteste-ti mereu, casatoria e prima cauza a divortului.

11. Nu i-am vorbit sotiei timp de 11 luni. Nu indrazneam sa o
intrerup.

12. Ultima cearta ! a fost din cauza mea. A intrebat “Ce e pe
televizor?”, iar eu i-am raspuns: “Praf”.

13. La inceput, Dumnezeu a creat pamantul si s-a odihnit. Apoi a
creat barbatul si s-a odihnit. Apoi a creat femeia. Si nici omul, nici
Dumnezeu nu s-au mai odihnit niciodata

Entry for December 01, 2006

steag_ro 

Nu am mai scris de mult – şi parcă-parcă am o uşoara melancolie legată de serile când scriam în mini-jurnalul atipic ce lua forma unui caiet dictando pe la vârsta de 12 ani. Pe-atunci problemele mele erau altele, şi stilul de a scrie mi-era mult mai introspectiv. Notam, repezindu-mă cu o grafie de neînţeles – să nu imi uit ideile, destainuiri in caietul A5 cu subtiri linii albastre, pe care le diseca nemilos un personaj inchipuit, eu – cel de acum. Avea şi un nume: Dr Sabotaj. Găsisem amuzantă potrivirea dintre numele meu şi sabotarea propriilor porniri şi a felului uneori altfel decât aş fi vrut de a fi. Mă trata de sus, şi era singurul personaj de la care acceptam asta. Îmi dădea sfaturi bune, ştia să mă motiveze şi mă intreb oare dacă nu cumva eram chiar eu. Image Hey! Nu am înnebunit de tot… Tocmai glumeam. Bineînteles, eu scriam, eu criticam, eu centram, eu dădeam cu capul; nu în atmosfera creată de filmele americane cu psihologi ce te-ascultă din fotoliu în timp ce tu stai tolănit în pat (apropos – cred că as adormi în asemenea condiţii Image ), ci natural: unui om căruia chiar îi pasă.

Prieteni imaginari am avut unul bun şi doi mai mofluzi, uneori simpatici (care erau de fapt prietenii lui) pe la vârsta de 4 ani. Pasiunea mea era reparatul caloriferului cu şurubelniţa. Asta şi aveam de gând să mă fac când mă voi face mare. Prietenul meu se numea Bere-Bere, şi cred că eram conştient şi atunci că era doar o poreclă. Aşa cum era şi previzibil să fie, numele îi fusese pus de alţii fiindca obişnuia să bea bere (niciodata în timpul serviciului). Tipul era meşter mare în reparatul caloriferelor şi, de altfel, şi a altor aparate interesante. Eu eram mai degraba „musul instalator”, ucenicul şi febleţea lui. Printre prietenii lui mai vechi avusem prilejul de a îi cunoaşte pe Strambă Lemne şi pe Sfarmă – Piatră. Aceştia locuiau în pădure şi se ocupau – unul cu prelucrarea lemnului, celălalt cu prelucrarea pietrei, în fine, meşteri în construcţii, oameni de ispravă. Pe lânga aceasta poveste imaginară, împreună cu 3 amici de la bloc, lucram la un mic şantier de construcţii – cu alte cuvinte, săpam la radăcina unui copac aflat in vecinătate. Plecam tustrei cu „maşinile” la serviciu – eu cu tricicleta, Tavi cu bicicleta, şi sasul Bruno cu o maşină grozavă în miniatura cu pedale şi volan. La un moment dat lucrarile au încetat – ne certasem fiindca toţi doream să fim ingineri şefi. Nimeni nu a cedat. Copacul a supravieţuit graţie acestor disensiuni. L-am fi scos din radăcini altminteri.

Acum nu mai visez aproape deloc. Mai zâmbesc câteodata amintindu-mi cât de multe am vrut, câte am visat, cât de idealist am fost. Sunt ancorat într-o realitate uneori tristă, prea monotonă şi lispită de farmecul ce l-am ştiut mereu prezent în jurul meu. Oamenii nu se bucură cum credeam eu ca se bucură oamenii mari, nu simt cu sinceritate si în acelaşi timp plăcere, ca e frumos să construiască, să repare, să facă ceva pentru ei, pentru ceilalţi. Provizorat în jurul meu: de la ţăranul care îşi priponeşte poarta cu sârmă, reţelele instabile la intemperii pe cablu UTP, conectate la switchuri aflate pe blocuri, legislaţie mereu în schimbare, norme şi reguli tembele, care complică şi mai mult cu rolul declarat de a uşura. Zgarcenie prosteasca, dusă la absurd: oameni cu stare care se tund singuri cu o maşina care agaţă, ca sa nu dea 5 lei odată la două luni unui frizer,dar fumeaza de 5 lei pe zi, coada imensă la micul de 50 bani, mult mai mic şi mai prost decât cel de 90 bani unde poţi cumpăra fără să stai la coadă, ţara unde s-a inventat bipul, şi convorbirea la 3 secunde, ca să nu plăteasca 30 bani pe minut.

Am văzut – culmea – la „Naşu” – un tânăr excepţional. Are doar 16 ani, se numeşte Cristian Gava şi vorbeşte atât de frumos încât l-am ascultat cu aceeaşi plăcere cu care îi ascult pe Liiceanu, Pleşu, Patapievici … e bine să ştii că există şi ei. Sunt convins ca vom mai auzi despre el.

E 1 decembrie şi nu găsesc niciun motiv serios de a mă bucura. Nu e nicio sărbătoare în jurul meu. Câtiva colistaşi pe messenger urează cu un status generos – „La mulţi ani”. Culmea e că simt că ziua asta e altfel , e specială. Aş bea o ţuică fiartă cu Aurel. Poate vom cânta ceva. Ar fi frumos să sărbătorim cu bucurie că suntem români

La mulţi ani, români, vouă şi viselor voastre. Nu încetaţi să visaţi !

Cerere de iesire cu baietii

Cer permisiunea de a ma desparti temporar de autoritatea suprema a vietii mele pentru urmatoarea perioada de timp:
Data:
Durata despartirii:
Ora sosirii ce NU se va depasi:_____

In cazul in care permisiunea mi se va acorda, jur in mod solemn sa vizitez numai locatiile stipulate mai jos, la momentele precizate. Sunt de acord sa ma abtin de la a flirta cu alte femei. Nici macar nu voi vorbi cu vreo persoana de sex feminin, in afara celor pentru care am permisiunea scrisa. Nu voi opri mobilul dupa 2 beri si nici nu voi consuma peste cantitatea de alcool permisa fara a chema un taxi si fara a obtine derogarea telefonica de la cantitatea respectiva. Inteleg ca si in cazul in care imi este permisa \”iesirea\”, prietena/logodnica/sotia isi pastreaza dreptul de a fi suparata pe mine pentru toata saptamana urmatoare fara nici un alt motiv.

Cantitatea de alcool permisa: Bere___
Vin___
Tarie___
Total___

Locatiile vizitate:
Locatia:
De la ora:___
La ora:___
Locatia:
De la ora:___
La ora:___

Locatia:
De la ora:___
La ora:___

Femeile cu care este permisa conversatia_________________

IMPORTANT – CLAUZA DE STREAPTEASE: Nu numai ca nu este permis contactul cu persoane de sex feminin, dar promit sa ma feresc a ma apropia la mai mult de 30 m de vreo streapteuza sau dansatoare exotica. Violarea clauzei de streaptease este motiv de terminare imediata a relatiei.

Imi cunosc foarte bine locul. Stiu cine \”canta\” in casa si sunt de acord ca nu sunt eu acela. Promit sa urmez regulile si restrictiile tale. Inteleg ca asta oricum ma va costa o avere exprimata in flori si ciocolata. Iti rezervi dreptul de a obtine si folosi cartile mele de credit oricand consideri necesar. Promit sa te duc la cumparaturi la Mall daca nu ma intorc la ora mentionata. In drum spre casa nu ma voi certa cu strainii si nici nu voi purta discutii filozofice cu acestia. Dupa intoarcerea acasa promit sa nu urinez in alta parte decat in toaleta. In plus ma voi feri sa te trezesc, sa-ti respir ca un vitel in fata sau sa incerc sa ma reproduc ca un iepure (beat).

Dupa cunostintele mele (care sunt insignifiante in comparatie cu cele ale jumatatii mele MAI BUNE) informatia de mai sus este corecta.

Semnat – prieten/logodnic/sot:_________________________
++++++++++++++++++++++++++++++++++
Cerera este: APROBATA___ RESPINSA___
Decizia e irevocabila. In cazul aprobarii taiati cuponul de mai jos si purtati-l in permanenta

Permisune pentru prietenul/logodnicul/sotul meu de a fi plecat in urmatoarea perioada: Data:_________
Durata:____
Ora revenirii:______
Semnat prietena/logodnica/sotie:________

]]>

Mamaia ca vector

Deşi nu aş vrea să transform acest ‘bLOG(à propos câţi dintre voi ştiu că blog e precurtarea de la weblog?) într-un jurnal de călătorie, chiar daca nu’s vreun Nicolae Filimon, varianta cu PalmTop, observ ca-mi face placere să îmi aştern pe server amintirile.

Încă de când, păşind cu sfială prin ceea s-ar părea a fi satul de vacanţă din Mamaia, şi până la întâlnirea cu plaja, nu încetez a mă întreba în ce localitate ma aflu. Vreau să cred că e Mamaia, însă mi-e ruşine să întreb oamenii bronzaţi de lângă mine. Prietenul meu se uită la aparatul „GPRS”, ce indică hotărât Mamaia. Este clar, suntem în Mamaia, exclam eu după ce primesc un telefon prin care sunt asigurat că hotelul „Perla” ce-l zăresc în apropiere se găseşte la capătul staţiunii. Plaja de cel mult cinci metri lungime şi aerul de turism spontan, provizoriu, nu îmi dau însă prea multă încredere. Aşa că mă îndrept înspre nord, cu speranţa că voi găsi acolo litoralul românesc. Nu trece mult timp, şi găsesc într-adevar plaja ce mi-o aminteam. Toate bune şi frumoase, mă scald cu picioarele în apă, apoi purcedem a puşca o bere rece.Ca prin minune, berea e ieftină şi se grăbeşte să stingă setea de peste zi.

Seara, Mamaia se prezintă vectorial, cu originea în Satul de Vacanţă ce tinde către un bine ce nu l-am putut determina. În orice caz, direcţia e S->N, cu iadul în Sud. Am delimitat însă două zone clare:

  • Tataia (unde se opreşte tractoraşul cu turişti)
  • Mamaia (de unde incepe să arate un pic mai civilizat)

Zona Tataia

Reprezintă sălaşul preferat al maneliştilor şi moldovenilor, al celor care stau la coadă la micul de 5000 de lei, fara a şti că-i de două ori mai mic decât cel de 9000, al celor ce te acuză că „îţi bagi creanga” la împinge-tava autoservirii, al celor ce vin în concediu să stea la bloc cu o pensionară dornică să îşi rotunjească veniturile monstruoase asigurate de pensie. Omul care stă în zona Tataia, se plimbă mult seara, să uite de foame, şi se opreşte 10 minute pe podul ce trece peste râul verde din Satul de Vacanţă pentru a asculta formaţia de viori electrice manelodioase. Este un tip vesel, ce gustă umorul lui Ţociu şi al lui Palade, şi a „nebunilor de la Vacanţa Mare”, şi nu pierde nici un spectacol al acestora. Îl enervează muzica jazz, şi trece mereu pe culoarea roşie a semaforului.

Zona Mamaia

Habar nu am. Eu am fost la o terasă şi m-am speriat de preţuri. Am preferat să beau trei beri în zona Tataia. Bănuiesc că-i mai bine :)

Întâlnire cu marea

Cu luciri scanteietoare, marea imi apare in fata mai albastra ca oricand. Imensa. Si un cer fara pic de nori. Intrevad o mare calma printre pomii inalti. Daaa. Nasul nu m-a inselat nici de data aceasta. Simtit-am eu aievea miros de sare si de intindere de ape.Imi vine sa o iau la fuga inspre tarm. Dar ce plaja e aceasta? Aici e iarba! Si nu-s valuri dom’le! Ce dezamagire! E lacul Sutghiol (aflat-ai eu mai pe urma). Privesc cu regret apa verzuie cu aspect de sampon ieftin ce clocoteste si loveste nervoasa in ponton. Cativa pescari incearca sa gaseasca vietati in aceasta apa verde si tulbure. Daca sunt pesti, in mod cert sunt mutanti ce ar putea respira cu usurinta pe uscat, din moment ce au un asemenea habitat.

Incercand sa ne adunam visele facute cioburi de pe jos, nu ne mai incredem in nas, si purcedem la urmarirea celor cu prosoape in spinare. Evident ca urmarim cei cu spinare rosie… Albiturile (categorie din care cu putina mandrie facem parte) nu prezinta nici un interes, deoarece pot fi la fel de rataciti geografic precum noi.

In final, marea apare la orizont, aratandu-se incet. Ma frec la ochi, sa disting mai bine linia ce o desparte de cer. Este albastra.Marea neagra e albastra. Dar… blestemul lacului Sutghiol – nu mai e acelasi lucru acum. Si daca nu o fi Sutghiol in mod sigur e un lac cu un nume la fel de enervant. 🙂
(va urma)

]]>

Entry for July 19, 2006

  • Restaurantul Carpati pt cei cei doresc mâncare puţina, scumpă, proastă, chelneri flegmatici;
  • Restaurantul Bucegi pentru cine doreşte trufandale la gratar nefăcute in interior ce cad ca ghiuleaua la stomac.
  • Pub-ul Old Nick pentru un cocktail Collins la 15 RON preparat dupa o reţetă proprie cu gust de Frutti Freş expirat, desigur… asta pentru siropul expirat din compoziţie… in rest fain,… se poate dansa pe masa pe care cu o zi inainte ai mâncat şi a doua zi ţi-e silă. Pentru 8 RON mai bine gustaţi un shake de căpsuni „O sole mio” bunicel, recunosc.
  • Cazanul cu porumb fiert de lângă Romtelecom. 2 RON o mămăliga pe băţ merită.
  • Irish House pentru chelneri politicoşi, preţuri piperate, muzică irlandeză faină, sifoane, maşini de scris antice şi măşti de gaze pe rafturi. Te simţi răsfăţat şi jecmănit în acelaşi timp  într-un pod al bunicului.

Tot mai bine faceţi un grătar.

Vă duceţi frumuşel la măcelărie, … au şi gata-condimentată, dar vă recomand s-o suciţi pe-o parte şi pe alta prin sare, piper, cimbru şi sa o lăsaţi la „macerat” in foi de dafin (n-am crezut-o pe Alex că-i bun… poftim – e bun!). Merge şi doar cu sare şi piper, sau tăvălită în unt încins intr-o tigaie in cazul in care afară plouă.

Un vin roşu demidulce cu apă minerală cât să pişte la limbă (nu îi lua in seamă dacă eşti făcut ţăran: vinul roşu nu se bea şpriţ, dar ce contează… de-aia s-a inventat Corrido Sangria…) E bun şi ia din asprime.

]]>

Sondaje de opinie


Joi, 6 iulie 2006

Ziarul Gândul
Topul încrederii românilor: Băsescu, Becali, Vadim TudorDacă duminica viitoare ar fi alegeri prezidenţiale, Traian Băsescu ar obţine 60 la sută din voturi. Aşa arată Barometrul de Opinie Publică din luna mai, realizat de Gallup Organization, la comanda Fundaţiei pentru o Societate Deschisă[…]
Ziarul Adevarul

Românii nu mai cred în “să trăiţi bine”Peste jumătate din cetăţeni – 54 la sută – consideră că lucrurile în România merg într-o direcţie greşită şi doar 37 la sută sunt de părere că ne îndreptăm spre o viaţă mai bună – este una dintre concluziile Barometrului de Opinie Publică – mai 2006, prezentat, ieri, de către Fundaţia pentru o Societate Deschisă.Puteti studia chiar dvs. aceste fragmente aici.

Bun! Chiar daca opiniile nu trebuie sa fie convergente ca ochii preşedintelui Băsescu, eu tot cruciş ma uit la ele, şi tot imi fac semnul crucii cu limba in cerul gurii. Ce să înteleg eu de aici? Păi după logica booleană, logica de buzunar, sau orice logică umană este clar că cineva minte .

Este genială inspiraţia domnului profesor Valentin Stan, care uitandu-se la reclama nu ştiu cărui suc, a făcut imediat asocierea: „Păi nu aţi vazut reclama?! Aaaa…Ăsta nu e preşedintele, ăsta e DJ Pantera”. DJ Pantera şi pretenii lui se joacă cu nervii noştrii, „zgâriindu-ne discul” cu astfel de informaţii, de parcă chiar ne-ar interesa aceste lucruri. De parcă în loc să mă gândesc la propriile dileme existenţiale m-ar freca grija de certurile lor ce-mi aduc a  smardoială în curte de şcoală generală.

Poveste neterminată

ceasca_albinuta

A fost odata ca niciodata un imparat.
Tocmai la vreme de batranete, iata ca s-a indurat
norocul si cu dansul si dobandi un drag de copilas,
de sa-l vezi si sa nu-l mai uiti. Imparatul ii puse
numele Lucica. istetimea lui crestea direct
proportional cu calitatile sale fizice. campion la
saritura de pe loc, concura cu cei mai buni atleti
din regat. Era sufletul petrecerilor. Maiestria cu
care canta la lauta si povestile lui
stiintifico-fantastice despre “Omul-ridichie” si
“Cumplita moarte a doctorului Berzelius” faceau
deliciul asistentzei. inainte sa moara, imparatul il
lua pe “Lucica Fara Frica” pe genunchi si ii spuse:
“-nu vreau sa iti dau sfaturi in ale carmuirii. sunt
sigur ca prin istetimea si priceperea ta, te vei
descurca bine, sa nu te puna pacatul sa calci insa
pe mosia lui jumatate-om-calare-pe-jumatate-de-porc-castrat
ca e bai mare.”
Dupa aceea imparatul casca de 3 ori si isi dadu
duhul. Dupa moartea tatalui, desi copiladru, lucica
puse tara la cale ca un om matur. Iesea des la
vanatoare de arici, si intr-o zi nu stiu cum facu de
calca pamantul pocitaniei de om. Nu apuca sa faca
cativa pasi ca iata se pomeni cu dansul dinaintea
lui. Lui nu-i era jena ca calcase taramul
pocitaniei, ci ca isi incalcase cuvantul dat tatalui
sau.
Lucica zise:
-trebuie sa stii ca ti-am calcat pamantul din
nebagare de seama si fara voia mea si n-am nici un
gand rau cu matale.
-lucica fara frica, eu te consideram mai altfel dar
vad ca incepi in ati cere iertaciune in fata mea ca
toti fricosii.
-nici pomeneala-eu ti-am spus curatul adevar.dar
daca vrei lupta,alege-ti: in sabii sa ne taiam, in
buzdugane sa ne lovim sau in ciorapi sa ne mirosim?
-nici una nici alta. ca sa scapi de pedeapsa alt
chip nu e decat sa imi aduci pe fata cu glasul
dulce de la placintaria din Tecuci.

Lucica ridica discret din spranceana, sa nu-i dea
uratului de inteles ca nu stie atata lucru, se
uita apoi la armasarul lui care il mai ajutase si alta
data sa promoveze examene insa privirea bietului
animal nu mai avu darul sa-l linisteasca de asta data.
Fiul de imparat simtea cum ii creste tensiunea.
Cat de larga putea sa fie lumea?
Cat de mic Tecuciul ? Cat de inclestata gura lumii?
Cate intrebari si-a pus, 3? De-ajuns! Pocitania
fremata satisfacuta. Anticipa o victorie acasa.
– Foarte bine, spuse Lucica, de parca, dintre toate
alegerile, j-o-c-j-p-c o facuse pe cea mai nefericita.
Nu stiu cine este aceasta faptura, insa daca ea va
aduce din nou intelegere intre noi, ma prind sa vin cu
fata cu glasul dulce. Ai cumva o poza de-a
ei?
J-o-c-j-p-c se puse pe un ras de se cutremurau toti
aricii din tolba fiului de imparat plus aricii din
mediul inconjurator minus aricii de peste noua mari si
noua tari – la care oricum dadea mereu eroare. Cand se
opri spuse laconic:
– Nu.

Creierul lui Lucica facea mai mult de 2^63 − 1 operatii pe minut in acest moment, depasind cei 64 de biti cu care cugeta in mod curent, ceea ce il infierbanta foarte tare. Cu o miscare dibace invarti ametitor degetul aratator de 7 ori, apoi cu o privire uluita, inalta degetul in sus si zise: “Ce facem noi… aici?”
Trebuie sa o gasim pe fata cu glasul dulce din Tecuci, calutule ! Roibul facu o fata lunga pe care oricum o avea deja si se uita neincrezator la fiul de imparat.
Atat ii mai trebui lui Lucica Fara Frica. Se sui
indata pe cal sa se intoarca la palatul sau, sa
pregateasca iute calatoria ce-i astepta. Calul porni
de la primul pinten.
Drumul catre casa i se paru tare lung. Incerca din
rasputeri sa-si aduca aminte daca auzise vorbindu-se
de vreo placintarie si de imparatia Tecuciului.
Razboaie nu dusese caci in cartea mare a imparatilor
nu aparea. Obiecte fermecate nu exporta, caci
vrajitorul imparatiei sa-l fi cunoscut in vreo
imprejurare, i-ar fi vorbit de el la orele de
alchimie. Cine era? De ce voia hidoasa creatura s-o
aiba pe aceasta faptura ce parea sa faca parte din alt basm?
De ce nu se dusese singur sa o ia?
Cate primejdii il desparteau de bunul sfarsit? Si mai
ales…care ar fi fost pedeapsa daca refuza?! [va
continua…]

 

Un vis de vară

peisaj_munte_mic

A venit si caldura.

Deodata cu ea de obicei urticaria. Nu si anul acesta.
Imi fac planuri de concediu. Vreau la munte!

Iţi voi povesti un vis… Cineva special va zâmbi acum 🙂

Dimineata, infundat in perna-puiac necorespunzatoare pentru nevoile mele de pernoi plin de puf si pene, ma trezesc cu o dungă de soare ce străbate prin fanta dintre draperii.
Langa mine, iubita mea isi desfasoara boticul umflat de somn pe puiacul omolog de perna.
Ii zâmbesc… ei şi camerei, zâmbesc muntelui, soarelui, si căţelului de afara, zâmbesc cu gura pâna la urechi, şi ma ridic inspre uşa de la balcon.
Cu un pas si o miscare dibace, usa e acum intredeschisa, lasand sa intre aer rece si curat de munte in camera noastra. Iubita se trezeste, mormaie ceva de neinteles şi mă ia in braţe, când ma aşez din nou in pat cu plapuma trasă până sub gât.

MASS IM’s

Motto: I’ve gotten better IM’s from a drunken monkey!
Fenomenul mesajelor instant trimise in masa este exasperant. Din fericire in lista mea isi gasesc locul doar cativa posesori de neuroni care practica aceasta bizara indeletnicire. Dupa teza rujeolica “ia si transmite mai departe”, colistasii mei (nu dau nume, persoane (ne)influente 😛 ) ma invita la intervale nedeterminate, dar ciudat de sacadate, asemeni picaturii chinezesti, sa lecturez drame sociale si glumite. (copii bolnavi pe patul de moarte ce trebuie ajutati, se inchide yahoo, bancuri lungi, etc). Desi ineluctabil, SPAM-ul acesta se intoarce tot impotriva lor, momentan aceste mesaje nu au decat rolul sa imi manance cativa kilobiti din traficul si asa saracacios oferit de linia mea ADSL, si incet dar sigur sa erodeze drastic increderea mea in capacitatea lor de judecata. Intr-un final ma voi declara plictisit, si voi scoate din lista mea aceste 2-3 persoane. Chiar! I-as scoate acum! Ba nu! Ii mas las. Hmmm 🙂 

Ma intreb insa daca reversul medaliei nu e la fel de daunator. De pilda am primit (ironic – tot un mass) un mesaj de la alta colistasha, pe care il reproduc mai jos:

DRAGI OBSEDATI DE MASSURI CITITI SI INVATATI CA TARE PROSTI MAI SUNTETI Aviz pentru amatorii de massuri: 1. Directorul de la Yahoo nu inchide Yahoo-ul … nu’i atat de prost 2. Nu e nici un copil cu grupa sanguina abcxyz care moare de plictiseala acuta in Koreea comunista… 3. Nu iti apare iubirea adevarata pe monitor nici daca restartezi de 5 ori compu, sari de 3 ori pe geam si iti omori toata familia cu o surubelnitza 4. Rugam toti amatorii de mass sa fie dragutzi si sa se sinucida, sau sa roage pe cineva sa ii execute… Multumim, Directia Anti-Tembelism

Ai dreptate! Dar noi luptam cu massul dand mass?
Si in fond sunt prietenii tai, din moment ce ii ai in lista. 🙂