Plăceri gastrice, trândăveli şi discuţii suculente

Deunăzi am luat masa cu nişte prieteni de familie. Ca, deh… acum că am familie, adicătelea nevastă şi copil, e musai şi chiar indicat să ne numim aşa. Aproape uitasem să mai scriu aici, şi poate nu-i o surpriză prea mare pentru mine că tot mâncarea şi voia bună mă fac să revin.

Suntem într-o duminică frumoasă, în faţa unui platou ţărănesc pe care m-am străduit să îl încropesc cu bucate tradiţionale (ca sa nu cad în dizgraţie şi să le zic eco cu o voce afectată şi nazală). Musai i-ar fi plăcut şi maestrului Radu Anton Roman – mentorul nostru într-ale taifasului culinar.

Am pus o slăninuţă bună, afumată ca la carte, în podul casei, la fum rece, foarte rece – ce îşi face loc timid prin hornul sobei şi alte crăpături. Imperios necesar, am aşezat lângă ea una bucată ceapă de apă (roşie) tăiată vitejeşte în patru. Alături am aşezat o farfurioară cu niscai sare într-însa.  Un calup de brânză bună, cu provenienţă „behăitoare mioritică”, tronează în altă farfurie alăturată.
Cateva specialitati de mezel, musai fara glutamat, isi asteapta cuminti muşteriii, aranjate pe un platou, dupa o aparent haotică, dar frumoasă ordine.
Două roşii mari, de grădină, tăiate in felii generoase, stau tolănite in farfuriile cu slănina şi ceapa.

Ce poate fi mai placut decat a petrece timpul cu oameni care ti se muleaza perfect pe suflet, la o asemenea masă ?

O ţară tristă, plină de umor

Ţară a contrastelor, ţara ţăranilor mutaţi la oraş, dezrobiţi de complexe, teamă de ridicol şi orice ruşine sub stindardul democraţiei înteleasă anarhic e totuşi ţara unde m-am născut, ţara viselor mele, a sufletului meu, a oamenilor buni, calzi, inimoşi, săritori, isteţi, profunzi şi plini de veselie. Ţara burtoşilor opulenţi, a obrazului gros, a incompetenţei, intoleranţei şi prostiei în formă pură dar şi ţara oamenilor chibzuiţi, modeşti, credincioşi, curaţi la suflet, atenţi şi demni de respectat. Ţara oamenilor obtuzi, pricepuţi la toate şi nimic, lăudăroşi dar incapabili. Ţara lenei, a lui „lasă-mă să te las” şi a lui „lasă mă că merge aşa”. Ţara lui Papură Vodă, ţara lu` Peşte. Ţara mea. Ţara noastră.

Ce s-a întamplat cu ea între timp? Curentul ăsta trendy-fancy, lipsa asta totală de interes, de miez, de direcţie, atâta superficialitate… E gandirea mea desuetă ?
Acum nu mai mergem la muncă, ci avem un giob bun. Când facem o şedinţă foto într-un loc deosebit, numit asta un photo-şuting într-o locaaţe cuul. Apropos – locaţie inseamnă chirie incă in DEX şi nu are sensul de loc. Ne îmbrăcăm din moluri (mall) şi ne facem de cap în cluburi şi paburi (pub) până dimineaţa, cu fluiere la gât şi morţi de beţi. Dansăm pe haus (house), clabin (clubbin’), gigei celebri (Gigel Tiesto, Gigel Aligator, Gigel Crocodil de Nil) ne încantă cu maniera lor de a uni bucăţi de ritm şi gângureli monosilabice cu celebra linie melodică Do Do Do Do Do Do Do Do şi….. Re. Ce-i cu romgleza asta? Ce-i cu scrisul asta pocit, amputat, în jargon internautic ? Ne pocim limba. Cam in felul asta se scrie pe messenger:
-nush dak mai vin
-dc
-tre să plek la bunika la tzara
-u 2?
-dap, culegem prune sa fac3m tzuica
-cool

Eu ma simt lăsat pe dinafară într-o comunitate restrânsă de oameni care încă mai pun preţ pe valoare, pe calitate. Învăţăm să identificăm oamenii de calitate, in lipsa unor elemente mai profunde după repere superficiale precum: genul de muzică preferat, cât de atent este la felul cum scrie şi se exprimă, la felul cum se îmbracă, la ce prieteni are, ce cărţi citeşte, cum îşi petrece timpul liber. Adică nişte detalii nesemnificative pentru calitatea omului, dar care îl definesc în fond… şi a dracului chestie, deşi incerc sa fiu cât mai deschis, se cam potriveşte…
In domeniul internetului fenomenul mesajelor publicitare nesolicitate (SPAM) a capătat proporţii monstruoase – circa 90% din mesajele ce circulă sunt SPAM. În practică determinarea SPAM-ului se face acordand scoruri unor indicii, care astfel adunate dau un scor de SPAM. De ex. 2 puncte ca e identificat de altii ca spammer, 1 pentru ca ai cuvantul viagra in text si 0.5 pentru ca ai folosit doar majuscule in subiect. La oameni cam acelaşi lucru. Pornim de la încredere şi adunăm indiciile care ne fac sa credem ca este ceva in neregulă cu acel om. Mi-e mai uşor să fiu ca SpamAssassin. „Marcheaza ca SPAM orice OM cu un scor mai mare de 5, apoi Discard.” 🙂

Păreri despre sine, despre ceilalţi

Nu există calităţi sau defecte în forma pură. Ele sunt greşit atribuite prin comparaţie sau analogie, prin norme etice subiective aplicate unor obiceiuri statornicite denumite contextual aici morala.
Toti suntem câteodată răi/buni, egoişti/mărinimoşi, tăcuţi/comunicativi, nesăraţi/glumeţi, leneşi/ambiţioşi.
Şi am pus voit răul înainte pentru că atât de uşor – mult prea uşor – suntem „ştampilaţi” într-un anume fel, doar datorită unui eveniment nesemnificativ:
Nu vrei să stai cu mine în bucătarie => eşti rău. Ai uitat că trebuia să duci punga cu gunoi => eşti uituc.
Dar când aceste evenimente se întamplă des oamenii trag astfel de concluzii radicale, de cele mai multe ori pe bună dreptate.
Este cineva care nu spune despre guvernanţi că sunt hoţi şi proşti ?
Atâta timp cât le spunem cu scop caricatural, de a întări ideea, de a atrage atenţia asupra însuşirilor, nu văd în asta un pericol mai mare decât l-ar prezenta un pamflet, spre exemplu. Dar să crezi cu adevărat că indivizii sunt în mod pur răi, proşti, hoţi, e o abordare imatură, de clică imflamată, nocivă. Şi uite aşa se trece uşor în extremism, xenofobie, ură rasială.
Ku Klux Klan, Noua Dreapta, Al Quaeda. Ele pornesc de la astfel de prejudecăţi pe un teren fertil de nemulţumire, formând morala într-un cadru închis, controlat, modelând caractere, spălând creiere în chipul cel mai perfid.
Gândirea noastră colectivă, deşi nu funcţionează într-un mod similar cu cea a albinelor, are însă o foarte mare putere. Ea ne justifică faptele sau suntem judecaţi prin aceasta.

Aşadar vă propun ca atunci când puneţi pecetea asupra unor oameni să vă gândiţi de două ori daca vreţi sa fiţi radicali pentru a sublinia ceva, sau sunteţi pur şi simplu radicalişti.

Până acum am discutat despre părerile noastre în legătură cu ceilalţi.
Însă cel mai puţin obiectivi suntem cu noi înşine. Este suficient ca o fată să citească într-un horoscop obscur (toate-s obscure dacă mă intrebaţi pe mine) că zodia ei (adică toţi născuţi în luna martie, adică şi ea) este ambiţioasă, comunicativă şi idealistă că imediat găseşte motive pentru care ar fi întocmai. Şi nu este fals. Fiindcă toţi suntem cateodată ambiţioşi, comunicăm cu prietenii sau visăm la binele omenirii. Dar nu este de fapt nici în mod vizibil comunicativă, nici ambiţioasă nici leneşă, şi vorbeşte doar nimicuri. Fetei îi propun un exerciţiu simplu: să citească orice zodie, la întamplare. Oricum îşi va regăsi calităţile, şi de ce nu (e de bonton) să fim modeşti şi să recunoaştem în treacăt cateva defecte minore în acelaşi text.
Voi fi considerat misogin, anti-horoscopist. 🙂 Misogin nu sunt, iar anti-horoscopist nu-mi pasă dacă ma consideră cineva.

Cine a scris asta?

Nascuti la sfarsitul anilor 70 inceputul anilor 80, vedem acum in anul 2007 cum casa
parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au
cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50
de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie
sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data.

Suntem ultima generatie care a jucat “Ascunselea”, “Castel”, “Ratele si
v ana torii”, “Tara, tara! Vrem ostasi”, “Prinsea”, “Sticluta cu otrava”,”Pac
Pac”, “Hotii si vardistii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete
stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut
petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile
inchisi in casa) primii care am vazut desene animate color, primii care am
renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu cd-uri.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci,
iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.

Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi
am fost ultimii “Soimi ai Patriei” si ultimii “Pioneri”.

La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza… Si am cantat
MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.

Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose Place , Twin
Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca
televizor.

Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si
la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa.

Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele
bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau
pneumonii.
Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.

Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael
Jackson , si Backstreet Boys , si Take That, si inca nu auzisem de manele,
singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia
pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am
auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney
Spears. Am citit “Licurici”, “Pif” Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata
si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri “de la TEC”
fara sa ne fie teama ca “au prea multe E-uri”, iar la scoala beam toata
clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul.

Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby
surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam
Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna
dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam “Fantanita”, sau “Flori, fete sau baieti”,
sau “Adevar sau Provocare”, sau orice ne dadea un pretext sa “pupam pe gura”
pe cine “iubeam”.

Noi suntem cei care inca au mai “cerut prietenia”, care inca roseam la
cuvantul “sex”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere
prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul
colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca perso ana iubita va
citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta
fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu
am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am
avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat
pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier,
nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au
“child proof the house”, ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la
alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei
schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost
primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai
tinem minte emisiunea “Feriti-va de magarus”.
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de “first-timers”…

Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti de-al nostru!

Dumnezeu a fost dat in judecata

Dosarul in care Dumnezeu a fost dat in judecata de un detinut din penitenciarul timisorean a fost clasat de procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara, deoarece nu a fost gasita adresa invinuitului.

Pavel Mircea, condamnat la 20 de ani de puscarie pentru omor, l-a chemat, in octombrie 2005, in instanta pe Dumnezeu deoarece, contrar „contractului” facut in timpul botezului, nu a fost aparat de rele.

„Solicit deschiderea actiunii penale impotriva numitului Dumnezeu, domiciliat in cer (…), pentru comiterea infractiunilor prevazute de art. 215 (inselaciune – n.r.), 221 (tainuire – n.r.), 246 (abuz in serviciu contra intereselor persoanelor – n.r.), 256 (primire de foloase necuvenite – n.r.) si 257 (trafic de influenta – n.r.). In fapt, prin botezarea mea la biserica s-a facut un contract cu paratul pentru a-l indeparta pe diavol de mine si a ma feri de necazuri. Pana acum, paratul nu si-a onorat contractul. Dimpotriva, a pretins si primit de la mine in cursul vietii diferite bunuri si rugaciuni, in schimbul iertarii pacatelor”, se arata in plangerea detinutului.

scrisoare

Dupa ce plangerea a fost inregistrata la Parchet, la mijlocul lui octombrie 2005, solutia pusa de anchetatori a fost aceea de neincepere a urmaririi penale, sub motivatia ca Dumnezeu nu este o persoana reala si nu are domiciliu.

Din datele de la penitenciar, Pavel Mircea, care si-a executat numai jumatate din pedeapsa, sufera de mai mult timp de afectiuni psihice, necesitand chiar internarea in clinici de specialitate.

Lucruri marunte, cotidian

Viaţa mi-o duc într-un apartament din vestitul cartier „manelo11”, sălaşul iubitorilor de muzică cultă şi a amatorilor de „babaroase” la colţ de bloc.

Plătesc chirie măricică, în care cred că sunt incluse şi cheltuielile de întreţinere ale colocatarilor mei (o armată de păienjeni şi un gândac comandant – pe care l-am storcit).

Seminţele cu care sunt întâmpinat pe preş, urmele de adidaşi noroioşi pe capota maşinii, vecinul care mă salută respectous: “bă, mi-ai luat locu’ de parcare” mă fac să mă simt bine primit în cartier. O vecină de palier îmi cere de mâncare de fiecare dată când mă vede venind din Kaufland cu plasele pline, ieşind prompt la uşă când urc ultima scară. În mod cert e o coincidenţă – nici nu ma gandesc că mă pândeşte pe vizor – deşi ultima dată m-am gândit că ea îmi pune seminţe pe preş în ideea că face o vrajă de dragoste à la Mama-Omida, fapt pentru care am lăsat plasele în hol şi m-am repezit la calculator căutând pe google “vraji seminte dovleac”. Nu am găsit nimic edificator, lucru ce m-a liniştit. Nu cred in vrăji, dar cred că sunt oameni suficient de reduşi încât să imi umple preşul de seminţe crezând ca îmi fac vrăji. Alexandra a fost nevoită să care singură plasele în bucătărie, fapt pentru care m-a boscorodit îndelung. Nu sunt un tip foarte săritor… aş fi, dar sunt distrat şi îmi place comoditatea pe care încerc să mi-o alung.

Mi-aş dori mai multe vizite la domiciliu, dar toată lumea e ocupată cu diverse chestii care prea puţin mă interesează, la fel cum pe ei aşişderea chestiile mele: rutina, cotidianul. Lucruri marunte ce trebuie făcute, în ideea că trebuie; sigur, trebuie, însă să lăsăm loc şi pentru micile bucurii…eu unul încep să vreau ca timpul să curgă mai incet. Nu imi plac oamenii intraţi în rutină.

Ah, mi-e dor să ascult “Pasărea Colibri” cu un om ce le gustă muzica. La “Marald”, la casetofonul din living, pe canapeaua maro, cu soare afară şi usa de la terasă intredeschisă, cu cafea, ronţăind biscuiţi, sau un vin bun, roşu, demisec, alături de nişte smochine uscate.

O Întâmplare neobişnuită (Borcanul cu gem)

Numai ce primisem un borcan de gem de măceşe, preparat după o tainică reţetă de către tatăl meu cu o maşinărie nemţească. Reţeta este tainică fiindcă instrucţiunile în germană nu au putut fi descifrate, dar s-a ajuns la concluzia că dacă pui o cantitate suficientă de fructe coapte, adaugi zahăr din belşug, o bagi în priză şi apeşi un anumit buton, iese la final un gem delicios. Prin urmare, gemul a primit un loc de cinste în frigider, cu menţiunea că va fi degustat cât mai curând. Plecând de la premisa „Mă duc în bucătărie şi GEM scrie pe mine”, mi-am luat tricoul pe care scrie „GEM” şi am asistat la operaţia de aşezare a mesei.

Alexandra s-a amuzat copios în momentul în care observasem uitat in frigider ceea ce credeam eu că este o cutie de pâté vegetal alterat – in realitate o biată cutiuţă de bulion în termenulul de garanţie. Şi s-a amuzat atât de tare încât a trebuit să viziteze si toaleta. Mă intreba din când în când dacă vreau să mănanc bulion; eu dădeam din umeri şi ea izbucnea iar in râs. Sincer, nu mi se mai părea amuzant a zecea oară când pomenea isprava. Aşadar nu făceam decât să-mi continui tacticos activităţile premergătoare mâncatului, limitându-mă la aruncarea sporadică a unor priviri complice.

Ung cu băgare de seamă o felie de pâine cu unt, apoi Alexandra mă intreabă de ce am scos borcanul. Îi răspund că l-am scos ca să mă uit la el. Era vorba despre borcanul cu gem. Cel puţin aşa credeam eu, fiindcă după ce mi-am introdus cuţitul în el şi am avut o remarcă asupra consistenţei neobişnuite, l-am uns şi am muşcat cu poftă din felia cu unt şi bulion. :))

Când scuipam ce aveam în gură în baie îmi treceau prin minte tot soiul de scenarii năstruşnice: că parinţii mei mi-au pus anume bulion în borcan şi mi l-au dat zicându-mi că e gem doar ca să îmi joace o festă ori că Alexandra mi-a schimbat dinadins când nu eram atent borcanul cu gem ce l-am scos din frigider cu unul asemănător de bulion… Nicio clipă nu m-am gândit că e posibil ca eu să fi scos bulionul; deja văzusem cutiuţa de bulion în frigider. Mă gândeam că nu poate fi decât un singur recipient de bulion în frigiderul nostru – acela pe care il confundasem cu pâté -ul expirat.

Alexandra m-a întrebat de ce nu m-am uitat pe ambalaj căci scria clar „Bulion”, iar eu i-am aratat că nu mă puteam lua după această informaţie căci borcanul cu gem era etichetat „Ciuperci” şi ştiam că este un borcan în care fusese altceva.

Am început şi eu să râd cu poftă şi am mai trecut o năzbâtie pe listă. A Alexandrei – că m-a lăsat să mănânc bulion.

Cum să fii bărbatul tipic

Bărbatul tipic se găseşte întins pe canapea imediat dupa ce şi-a aşezat pantofii în poziţia tipică din mijlocul casei… e liniştit că înca o zi de muncă istovitoare s-a terminat cu bine şi acasă nu trebuie sa facă nimic, dar absolut nimic. Consoarta sa, cu migală şi pricepere îngrijeste de treburile casei, dând un aer discret, dar elegant, rugăminţii de a iniţia unele demersuri ce se impun fiindcă îi cam put ciorapii.

Schimbând canalele după un algoritm bine determinat, aparent haotic, bărbatul se plictiseşte repede şi se opreşte asupra unui canal unde o prezentatoare brunetă işi revarsă decolteul generos conversând cu un telespectator concursoman. Studiaza decolteul în treacăt, apoi începe să se scobească în buric, strangând de acolo o biluţă de scame, pe care o aruncă cu nonşalanţă pe jos.

Bărbatul este chemat la masă. Acesta ajunge la punctul terminus al expediţiei canapea->bucătărie după 10 minute, timp în care face o escală în baie. Deşi se şterge foarte bine la fund, el decide ca e prea târziu ca se mai spale pe mâini. Se aşează pe taburetul din bucătărie din capul mesei, apoi se pârţâie amuzat, ridicând un picior.

După operaţia de selectare a bucăţii de carne optime, castronul este umplut până la refuz cu ciorbă de văcuţă ţărăneasca, urmând îngurgitarea ei cu un râgâit victorios la final, chiar inainte de umplerea castronului omolog al nevestei operator-polonic.

Felul doi costă din doi cârnaţi Trandafir calitatea B şi câteva linguri zdravene de piure. Imediat după masă acesta se duce să se culce. Adoarme rapid, scoţând un zgomot amuzant la respiraţie, iremediabil de supărător pentru nevasta sa.

Lucian Sabo

Ce ne invata filmele americane

Mai multi cineasti au decis sa faca o lista cu “lectiile” date de
filmele americane, cele imprimate definitiv in mintea spectatorilor.
Despre ce este vorba? Sa vedem:

1. Apartamentele mari, etajate, din New York, au o chirie convenabila pentru oricine, fie el somer sau director.

2. Cel putin unul din doi gemeni identici este diabolic.

3. Daca trebuie sa dezamorsezi o bomba nu ai de ce sa-ti faci griji, intotdeauna vei alege corect firul care trebuie taiat.

4. Mai toate computerele laptop sunt suficient de puternice pentru a patrunde in sistemul de comunicatii al oricarei civilizatii extraterestre
invadatoare.

5. Nu conteaza daca intr-o lupta martiala numarul adversarilor este foarte mare: inamicii tai vor astepta rabdatori sa te atace unul cate unul, dansand in jurul tau intr-o maniera amenintatoare, pana cand ii faci knock-out pe cei dinainte.

6. Cand stingi lumina pentru a te duce la culcare, tot ce se afla in dormitorul tau se vede perfect, numai ca intr-o usoara
penumbra.

7. Daca esti blonda si draguta, este foarte probabil sa ajungi expert mondial in fisiune nucleara la varsta de 22 de ani.

8. Politistii cinstiti si muncitori sunt in mod traditional impuscati cu trei zile inainte de pensionare.

9. Decat sa risipeasca gloantele, megalomaniacii prefera sa-si ucida adversarii pe care-i prind folosind masinarii complicate, care cuprind rachete, sisteme electronice, gaze mortale, lasere sau rechini mancatori de oameni, ce le ofera prizonierilor cam 20 de minute pentru a evada.

10. Este foarte usor pentru oricine sa piloteze un avion, pana la aterizare, urmand instructiunile cuiva din turnul de control.

11. O data pus pe buze, rujul nu mai dispare de acolo, orice ai face, inclusiv scufundari submarine.

12. Daca vrei se te dai drept ofiter german sau rus, nu-i nevoie sa stii limbi straine, este suficient un accent potrivit.

13. Turnul Eiffel se vede pe orice fereastra din Paris.

14. Un barbat nu va arata nici un semn de durere in cursul celor mai feroce lupte, dar se va crispa cu totul cand o femeie incearca sa-i curete zgarieturile.

15. Cand conduci pe un drum perfect drept este intotdeauna necesar sa rotesti voiniceste de volan in stanga si in dreapta la fiecare cateva momente.

16. Toate bombele au un ceas electronic cu cifre mari si rosii, pentru a sti exact cat mai este pana la explozie.

17. Un detectiv poate rezolva un caz numai dupa ce a fost suspendat.

18. Daca te hotarasti sa dansezi pe strada, toti cei pe care ii vei intalni vor cunoaste perfect pasii.

19. Departamentele de politie dau ofiterilor teste de personalitate pentru a fi sigure ca ii vor face parteneri pe cei care se potrivesc mai putin.

20. Cand sunt singuri, toti ofiterii straini prefera sa vorbeasca unul cu altul in engleza.

Crezul despre viata al lui George Costanza

Cel mai necinstit lucru in viata este modul in care aceasta se termina. Adica, ce vreau sa zic…viata e grea.Si-ti cam ocupa tot timpul. Ce capeti la sfarsitul ei? O moarte. Asta ce e? Un bonus? Eu cred ca ciclul vietii e de-a-ndaratelea. Ar trebui intai sa mori, sa te dai la-o parte. Apoi sa mergi sa locuiesti intr-ul azil de batrani. Esti dat afara pe motiv ca esti prea sanatos, te duci, iti iei pensia, apoi cand incepi sa lucrezi, primesti un ceas de aur in prima zi de lucru. Muncesti 40 de ani pana cand devii destul de tanar sa te bucuri de pensionare. Te-apuci de baut, mergi la bairame, esti gata pentru liceu. Mergi apoi la scoala primara, esti copil, nu ai nicio responsabilitate, devii bebelus, apoi si mai mult? Iti petreci ultimele 9 luni plutind cu toate facilitatile si sfarsesti.. intr-un binecuvantat orgasm. Amin