Intr-o mana cu pupaciosul de wc, in cealalta cu peria, Lucica se opri o clipa pentru a isi masura din priviri adversarul. Cicatricile de pe mana dreapta tradau batalii anterioare care se lasasera cu 1-0 pt wc. Sopti in barba ceva de neinteles si cu o miscare dibace lovi naprasnic de 3 ori apoi se opri pentru a evalua pagubele. Strasnic lovise! Apoi cu ultimele puteri se porni intr-o cavalcada nebuna si cu sete se napusti asupra dusmanului, pe care il rasturna. apoi icni victorios: “Am infrant !” si cu un zambet ciudat zise calm: “Nu o sa te mai deranjeze golanul asta conita !”
Despre femeia ta
Disclaimer si in acelasi timp spoiler: Primul si ultimul meu text siropos, penibil si tintit miseleste spre publicul comercial feminin de tip corporatista-oparita sau gospodina-plictisita ar zic eu unii – o magistrala oda adusa femeii atemporale si in acelasi timp critica adusa barbatului modern, cu un penel obraznic, taios, dar surprinzator de motivant.
—
Viata nu e despre ceea ce meriti. E despre ce ai reusit sa oferi.
Ofera mult si fara rezerve, daruieste din inima, intuieste ce vrea si nu te căca pe tine, va veni si momentul cand vei primi inapoi. Nu-i despre ce vrei, despre ce crezi tu ca meriti, e despre ceea ce ai facut tu sa primesti.
Ofera respect, sprijin, tandrete, atentie, fii acolo cand are nevoie, bucura-te alaturi de ea, fii omul cu care ii place sa râdă si da-i motive sa fie mandra de tine.
Fii omul despre care atunci cand vorbeste, are intotdeauna cuvinte frumoase si un saras pe chip, fii cel care este pus mereu intr-o lumina frumoasa nu pentru ca esti omul ei ci pentru ca ai fost un bărbat, nu ai fost o cârpă, ti-ai sustinut punctul de vedere atunci cand ai avut dreptate dar ai fost suficient de destept sa recunosti cand ai gresit, ai fost mereu de partea ei, ai stiut intotdeauna ce vrei, ce esti si ce vrei sa devii, nu ai fost căcăcios, plângagios, mămos și căpos, nu te-ai comportat ca un sclemberist sclifosit, un snob efeminat, un semidoct arogant, un ticalos egocentric, un egoist fara pereche, un grobiat imputit, si nu ai fost niciodata badaran nu ea.
Nu fi magar. Nu fi oaie. Nu fi porc. Nu fi bou. Nu fi vita incaltata. Fii tu insuti. Nu fi un prefacut. Nu vei putea sa faci asta pentru mult timp.
Nu ii povesti despre cat de mult iti doresti sa faceti dragoste. Asta fac fatalaii. Fute-o. Simte-i miscarile, bataile rapide ale inimii, atinge-o acolo unde nu a atins-o nimeni pana acum, si in felul in care nu credea ca e posibil, pana uitati de voi, pana intelege ca existati doar voi si acea clipa, nimic altceva. Fute-o cum merita, fa-o sa vada ca te innebuneste, fa-o cu lumina aprinsa, acopera-i toate partile de care e nesigura cu saruturi pasionale.
Nu te astepta sa iti spuna ce si-ar dori, ofera-i – prostovane – ce merita si nu te mira cand o sa iti spuna ce ar fi vrut de la tine cu bagajele in mana o figura straina in prajul usii. E prea tarziu.
Fa toate astea si vei avea o femeie fericită. Și tu impreuna cu ea.
Despre standardele comunitatii Facebook
Facebook este singurul vinovat pentru mizeria umana prezenta acolo si mesajele violente care incita la ura. Intr-un fel, facebook-ul seamana cu Romania: exista reguli dar nu se aplica, si cand se aplica, sunt idioate ori naziste, non-valorile sunt cele care dicteaza, totul este redus la o masa de manevra amorfa, de joasa speta, inflamata si vulgara. Am incercat sa raportez cateva lucruri care nu au ce cauta aici. Raspunsul e ca “nu incalca principiile comunitatii”. Asadar avem un raspuns oficial ca mizeria, vulgaritatea sunt parte din aceste principii. Au dat ghiolbanului satului, frustratului, incompetentului, descreieratului iluzia ca e important si chiar necesar sa contribuie la orice discutie, sa arunce cu dejectii in orice, pentru a ne pierde ca intr-o perdea de fum orice urma de umanitate, empatie, pentru a nu se trage nicio concluzie logica, pozitiva, realmente utila, din nimic, pentru a genera anarhie si prostie. Scopul este controlul. Oamenii care gandesc cu capul lor sunt periculosi. Vreti sa fiti oi? E alegerea voastra. Ganditi-va mereu daca e razboiul vostru si impotriva cui luptati…
Despre șepcălioși
𝗗𝗮𝗰𝗮 𝗮𝗶 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟯𝟬 𝗮𝗻𝗶 (*deh, unii se coc mai greu) 𝐬𝐢 𝐩𝐨𝐫𝐭𝐢 𝐬𝐚𝐩𝐜𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐳𝐢 𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐚𝐧𝐮𝐧𝐭𝐚 𝐥𝐚 𝐦𝐞𝐭𝐞𝐨 𝐬𝐨𝐚𝐫𝐞, 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐭𝐮𝐚𝐥 𝐢𝐧𝐚𝐮𝐧𝐭𝐫𝐮, 𝐬𝐢 𝐢𝐧 𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐥 𝐦𝐞𝐬𝐞𝐢… pe langa faptul ca nu ai auzit de reguli elementare de bun simt, pe care le detineau chiar si cowboii, asta se numeste ca 𝗮𝗶 𝗰𝗵𝗲𝗹𝗶𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗮𝗰𝗲𝗲𝗮 𝗶𝗻 𝘃𝗮𝗿𝗳𝘂𝗹 𝗰𝗮𝗽𝘂𝗹𝘂𝗶.
Nu ma intelege gresit, si eu am chelie in varful capului. Toti tipii tari au asa ceva: Jason Statham, Bruce WIllis, Viorel Lis :). Dar toti astia au inteles ceva: un barbat nu isi ascunde chelia intr-o sapca. Sapca nu e un accesoriu care ascunde chelia (daca vrei sa fii penibil cu adevarat ia-ti o peruca), ci este facuta ca sa nu iti intre soarele in ochi. Din moment ce in interior nu exista riscul sa iti intre soarele in ochi (cel mult un bec cu halogen reglat prost), deasupra cozorocului tau va scrie cu litere mari: “chelios”. Si nu te gandi sa iti pui sapca invers, sa iti iei bandana, palarie, fes de Mutu ori basca. Cazi din ridicol in penibil.
Cum spuneam, toti tipii aia tari, s-au tuns cat mai scurt si si-au purtat chelia cu dezinvoltura. Da, m-ai auzit bine, Viorel Lis e de o mie de ori mai tare decat tine.
:).
Deunăzi am luat masa cu nişte prieteni de familie. Ca, deh… acum că am familie, adicătelea nevastă şi copil, e musai şi chiar indicat să ne numim aşa. Aproape uitasem să mai scriu aici, şi poate nu-i o surpriză prea mare pentru mine că tot mâncarea şi voia bună mă fac să revin.
Suntem într-o duminică frumoasă, în faţa unui platou ţărănesc pe care m-am străduit să îl încropesc cu bucate tradiţionale (ca sa nu cad în dizgraţie şi să le zic eco cu o voce afectată şi nazală). Musai i-ar fi plăcut şi maestrului Radu Anton Roman – mentorul nostru într-ale taifasului culinar.
Am pus o slăninuţă bună, afumată ca la carte, în podul casei, la fum rece, foarte rece – ce îşi face loc timid prin hornul sobei şi alte crăpături. Imperios necesar, am aşezat lângă ea una bucată ceapă de apă (roşie) tăiată vitejeşte în patru. Alături am aşezat o farfurioară cu niscai sare într-însa. Un calup de brânză bună, cu provenienţă „behăitoare mioritică”, tronează în altă farfurie alăturată.
Cateva specialitati de mezel, musai fara glutamat, isi asteapta cuminti muşteriii, aranjate pe un platou, dupa o aparent haotică, dar frumoasă ordine.
Două roşii mari, de grădină, tăiate in felii generoase, stau tolănite in farfuriile cu slănina şi ceapa.
Ce poate fi mai placut decat a petrece timpul cu oameni care ti se muleaza perfect pe suflet, la o asemenea masă ?
O ţară tristă, plină de umor
Ţară a contrastelor, ţara ţăranilor mutaţi la oraş, dezrobiţi de complexe, teamă de ridicol şi orice ruşine sub stindardul democraţiei înteleasă anarhic e totuşi ţara unde m-am născut, ţara viselor mele, a sufletului meu, a oamenilor buni, calzi, inimoşi, săritori, isteţi, profunzi şi plini de veselie. Ţara burtoşilor opulenţi, a obrazului gros, a incompetenţei, intoleranţei şi prostiei în formă pură dar şi ţara oamenilor chibzuiţi, modeşti, credincioşi, curaţi la suflet, atenţi şi demni de respectat. Ţara oamenilor obtuzi, pricepuţi la toate şi nimic, lăudăroşi dar incapabili. Ţara lenei, a lui „lasă-mă să te las” şi a lui „lasă mă că merge aşa”. Ţara lui Papură Vodă, ţara lu` Peşte. Ţara mea. Ţara noastră.
Ce s-a întamplat cu ea între timp? Curentul ăsta trendy-fancy, lipsa asta totală de interes, de miez, de direcţie, atâta superficialitate… E gandirea mea desuetă ?
Acum nu mai mergem la muncă, ci avem un giob bun. Când facem o şedinţă foto într-un loc deosebit, numit asta un photo-şuting într-o locaaţe cuul. Apropos – locaţie inseamnă chirie incă in DEX şi nu are sensul de loc. Ne îmbrăcăm din moluri (mall) şi ne facem de cap în cluburi şi paburi (pub) până dimineaţa, cu fluiere la gât şi morţi de beţi. Dansăm pe haus (house), clabin (clubbin’), gigei celebri (Gigel Tiesto, Gigel Aligator, Gigel Crocodil de Nil) ne încantă cu maniera lor de a uni bucăţi de ritm şi gângureli monosilabice cu celebra linie melodică Do Do Do Do Do Do Do Do şi….. Re. Ce-i cu romgleza asta? Ce-i cu scrisul asta pocit, amputat, în jargon internautic ? Ne pocim limba. Cam in felul asta se scrie pe messenger:
-nush dak mai vin
-dc
-tre să plek la bunika la tzara
-u 2?
-dap, culegem prune sa fac3m tzuica
-cool
Eu ma simt lăsat pe dinafară într-o comunitate restrânsă de oameni care încă mai pun preţ pe valoare, pe calitate. Învăţăm să identificăm oamenii de calitate, in lipsa unor elemente mai profunde după repere superficiale precum: genul de muzică preferat, cât de atent este la felul cum scrie şi se exprimă, la felul cum se îmbracă, la ce prieteni are, ce cărţi citeşte, cum îşi petrece timpul liber. Adică nişte detalii nesemnificative pentru calitatea omului, dar care îl definesc în fond… şi a dracului chestie, deşi incerc sa fiu cât mai deschis, se cam potriveşte…
In domeniul internetului fenomenul mesajelor publicitare nesolicitate (SPAM) a capătat proporţii monstruoase – circa 90% din mesajele ce circulă sunt SPAM. În practică determinarea SPAM-ului se face acordand scoruri unor indicii, care astfel adunate dau un scor de SPAM. De ex. 2 puncte ca e identificat de altii ca spammer, 1 pentru ca ai cuvantul viagra in text si 0.5 pentru ca ai folosit doar majuscule in subiect. La oameni cam acelaşi lucru. Pornim de la încredere şi adunăm indiciile care ne fac sa credem ca este ceva in neregulă cu acel om. Mi-e mai uşor să fiu ca SpamAssassin. „Marcheaza ca SPAM orice OM cu un scor mai mare de 5, apoi Discard.” 🙂
Păreri despre sine, despre ceilalţi
Nu există calităţi sau defecte în forma pură. Ele sunt greşit atribuite prin comparaţie sau analogie, prin norme etice subiective aplicate unor obiceiuri statornicite denumite contextual aici morala.
Toti suntem câteodată răi/buni, egoişti/mărinimoşi, tăcuţi/comunicativi, nesăraţi/glumeţi, leneşi/ambiţioşi.
Şi am pus voit răul înainte pentru că atât de uşor – mult prea uşor – suntem „ştampilaţi” într-un anume fel, doar datorită unui eveniment nesemnificativ:
Nu vrei să stai cu mine în bucătarie => eşti rău. Ai uitat că trebuia să duci punga cu gunoi => eşti uituc.
Dar când aceste evenimente se întamplă des oamenii trag astfel de concluzii radicale, de cele mai multe ori pe bună dreptate.
Este cineva care nu spune despre guvernanţi că sunt hoţi şi proşti ?
Atâta timp cât le spunem cu scop caricatural, de a întări ideea, de a atrage atenţia asupra însuşirilor, nu văd în asta un pericol mai mare decât l-ar prezenta un pamflet, spre exemplu. Dar să crezi cu adevărat că indivizii sunt în mod pur răi, proşti, hoţi, e o abordare imatură, de clică imflamată, nocivă. Şi uite aşa se trece uşor în extremism, xenofobie, ură rasială.
Ku Klux Klan, Noua Dreapta, Al Quaeda. Ele pornesc de la astfel de prejudecăţi pe un teren fertil de nemulţumire, formând morala într-un cadru închis, controlat, modelând caractere, spălând creiere în chipul cel mai perfid.
Gândirea noastră colectivă, deşi nu funcţionează într-un mod similar cu cea a albinelor, are însă o foarte mare putere. Ea ne justifică faptele sau suntem judecaţi prin aceasta.
Aşadar vă propun ca atunci când puneţi pecetea asupra unor oameni să vă gândiţi de două ori daca vreţi sa fiţi radicali pentru a sublinia ceva, sau sunteţi pur şi simplu radicalişti.
Până acum am discutat despre părerile noastre în legătură cu ceilalţi.
Însă cel mai puţin obiectivi suntem cu noi înşine. Este suficient ca o fată să citească într-un horoscop obscur (toate-s obscure dacă mă intrebaţi pe mine) că zodia ei (adică toţi născuţi în luna martie, adică şi ea) este ambiţioasă, comunicativă şi idealistă că imediat găseşte motive pentru care ar fi întocmai. Şi nu este fals. Fiindcă toţi suntem cateodată ambiţioşi, comunicăm cu prietenii sau visăm la binele omenirii. Dar nu este de fapt nici în mod vizibil comunicativă, nici ambiţioasă nici leneşă, şi vorbeşte doar nimicuri. Fetei îi propun un exerciţiu simplu: să citească orice zodie, la întamplare. Oricum îşi va regăsi calităţile, şi de ce nu (e de bonton) să fim modeşti şi să recunoaştem în treacăt cateva defecte minore în acelaşi text.
Voi fi considerat misogin, anti-horoscopist. 🙂 Misogin nu sunt, iar anti-horoscopist nu-mi pasă dacă ma consideră cineva.
Cine a scris asta?
Nascuti la sfarsitul anilor 70 inceputul anilor 80, vedem acum in anul 2007 cum casa
parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au
cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50
de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie
sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data.
Suntem ultima generatie care a jucat “Ascunselea”, “Castel”, “Ratele si
v ana torii”, “Tara, tara! Vrem ostasi”, “Prinsea”, “Sticluta cu otrava”,”Pac
Pac”, “Hotii si vardistii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete
stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut
petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile
inchisi in casa) primii care am vazut desene animate color, primii care am
renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu cd-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci,
iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi
am fost ultimii “Soimi ai Patriei” si ultimii “Pioneri”.
La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza… Si am cantat
MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose Place , Twin
Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca
televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si
la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa.
Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele
bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau
pneumonii.
Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael
Jackson , si Backstreet Boys , si Take That, si inca nu auzisem de manele,
singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia
pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am
auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney
Spears. Am citit “Licurici”, “Pif” Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata
si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri “de la TEC”
fara sa ne fie teama ca “au prea multe E-uri”, iar la scoala beam toata
clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul.
Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby
surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam
Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna
dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam “Fantanita”, sau “Flori, fete sau baieti”,
sau “Adevar sau Provocare”, sau orice ne dadea un pretext sa “pupam pe gura”
pe cine “iubeam”.
Noi suntem cei care inca au mai “cerut prietenia”, care inca roseam la
cuvantul “sex”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere
prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul
colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca perso ana iubita va
citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta
fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu
am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am
avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat
pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier,
nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au
“child proof the house”, ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la
alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei
schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost
primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai
tinem minte emisiunea “Feriti-va de magarus”.
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de “first-timers”…
Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti de-al nostru!
Dumnezeu a fost dat in judecata
Dosarul in care Dumnezeu a fost dat in judecata de un detinut din penitenciarul timisorean a fost clasat de procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara, deoarece nu a fost gasita adresa invinuitului.
Pavel Mircea, condamnat la 20 de ani de puscarie pentru omor, l-a chemat, in octombrie 2005, in instanta pe Dumnezeu deoarece, contrar „contractului” facut in timpul botezului, nu a fost aparat de rele.
„Solicit deschiderea actiunii penale impotriva numitului Dumnezeu, domiciliat in cer (…), pentru comiterea infractiunilor prevazute de art. 215 (inselaciune – n.r.), 221 (tainuire – n.r.), 246 (abuz in serviciu contra intereselor persoanelor – n.r.), 256 (primire de foloase necuvenite – n.r.) si 257 (trafic de influenta – n.r.). In fapt, prin botezarea mea la biserica s-a facut un contract cu paratul pentru a-l indeparta pe diavol de mine si a ma feri de necazuri. Pana acum, paratul nu si-a onorat contractul. Dimpotriva, a pretins si primit de la mine in cursul vietii diferite bunuri si rugaciuni, in schimbul iertarii pacatelor”, se arata in plangerea detinutului.
Dupa ce plangerea a fost inregistrata la Parchet, la mijlocul lui octombrie 2005, solutia pusa de anchetatori a fost aceea de neincepere a urmaririi penale, sub motivatia ca Dumnezeu nu este o persoana reala si nu are domiciliu.
Din datele de la penitenciar, Pavel Mircea, care si-a executat numai jumatate din pedeapsa, sufera de mai mult timp de afectiuni psihice, necesitand chiar internarea in clinici de specialitate.
Lucruri marunte, cotidian
Viaţa mi-o duc într-un apartament din vestitul cartier „manelo11”, sălaşul iubitorilor de muzică cultă şi a amatorilor de „babaroase” la colţ de bloc.
Plătesc chirie măricică, în care cred că sunt incluse şi cheltuielile de întreţinere ale colocatarilor mei (o armată de păienjeni şi un gândac comandant – pe care l-am storcit).
Seminţele cu care sunt întâmpinat pe preş, urmele de adidaşi noroioşi pe capota maşinii, vecinul care mă salută respectous: “bă, mi-ai luat locu’ de parcare” mă fac să mă simt bine primit în cartier. O vecină de palier îmi cere de mâncare de fiecare dată când mă vede venind din Kaufland cu plasele pline, ieşind prompt la uşă când urc ultima scară. În mod cert e o coincidenţă – nici nu ma gandesc că mă pândeşte pe vizor – deşi ultima dată m-am gândit că ea îmi pune seminţe pe preş în ideea că face o vrajă de dragoste à la Mama-Omida, fapt pentru care am lăsat plasele în hol şi m-am repezit la calculator căutând pe google “vraji seminte dovleac”. Nu am găsit nimic edificator, lucru ce m-a liniştit. Nu cred in vrăji, dar cred că sunt oameni suficient de reduşi încât să imi umple preşul de seminţe crezând ca îmi fac vrăji. Alexandra a fost nevoită să care singură plasele în bucătărie, fapt pentru care m-a boscorodit îndelung. Nu sunt un tip foarte săritor… aş fi, dar sunt distrat şi îmi place comoditatea pe care încerc să mi-o alung.
Mi-aş dori mai multe vizite la domiciliu, dar toată lumea e ocupată cu diverse chestii care prea puţin mă interesează, la fel cum pe ei aşişderea chestiile mele: rutina, cotidianul. Lucruri marunte ce trebuie făcute, în ideea că trebuie; sigur, trebuie, însă să lăsăm loc şi pentru micile bucurii…eu unul încep să vreau ca timpul să curgă mai incet. Nu imi plac oamenii intraţi în rutină.
Ah, mi-e dor să ascult “Pasărea Colibri” cu un om ce le gustă muzica. La “Marald”, la casetofonul din living, pe canapeaua maro, cu soare afară şi usa de la terasă intredeschisă, cu cafea, ronţăind biscuiţi, sau un vin bun, roşu, demisec, alături de nişte smochine uscate.